Polonia la momentul adevărului

Polonia la momentul adevărului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbalul polonez s-a remarcat de-a lungul anilor 70-80. Atunci, generația lui Lato, Gadocha sau Boniek a explodat, iar Polonia a devenit un nume respectat de lumea fotbalului. Cele două medalii de bronz, obținute la Mondialele din Germania 74 și Spania 82, au venit în urma unor evoluții apreciate.

Cu toate acestea Polonia nu este o obișnuită a turneelor finale. Înainte de acea generație de excepție, Polonia nu a avut nicio performanță. La Europene, de exemplu, nu a fost prezentă niciodată până acum. Iar anii 90 au adus alt vid în dreptul prezențelor Poloniei la vreun turneu final.

Ultimul deceniu a mai schimbat ceva. Polonia și-a reconstruit o nouă echipă competitivă, departe de valoarea sau spectaculozitatea celei precedente. Dar o echipă capabil[ să ajungă la turneele finale. Fapt dovedit în 2002 și 2006. Polonia dezvoltă un joc atletic, fizic, bazat pe angajament total. În preliminarii selecționata "leșilor" s-a dovedit de netrecut, indiferent de adversari. La turneele finale însă, din Asia și din Germania, a eșuat spre dezamăgirea pătimașilor ei suporteri.

Acum, cu olandezul Beenhakker la cârmă, un meseriaș adevărat, Polonia atacă Europenele cu gândul de a trece peste stadiul de "cenușăreasă" a turneelor, iar fotbaliștii polonezi vor să arate că au valoare. Pentru ei a venit momentul adevărului.

Portari:
Artur Boruc (Celtic Glasgow)
Tomasz Kuszczak (Manchester United)
Lukasz Fabianski (Arsenal Londra)

Fundași:
Jacek Bak (Austria Viena)
Marcin Wasilewski (Anderlecht Bruxelles)
Pawel Golanski (Steaua București)
Mariusz Jop (FC Moscova)
Adam Kokoszka (Wisla Cracovia)
Jakub Wawrzyniak (Legia Varșovia)
Michal Zewlakow (Olympiakos Pireu)

Mijlocași:
Dariusz Dudka (Wisla Cracovia)
Jakub Blaszczykowski (Borussia Dortmund)
Mariusz Lewandowski (Șahtior Donețk)
Rafal Murawski (Lech Poznan)
Lukasz Gargula (GKS Belchatow)
Jacek Krzynowek (VfL Wolfsburg)
Michal Pazdan (Gornik Zabrze)
Roger Guereirro (Legia Varșovia)

Atacanți:
Maciej Zurawski (Larisa)
Tomasz Zahorski (Gornik Zabrze)
Marek Saganowski (Southampton)
Euzebiusz Smolarek (Racing Santander)
Wojciech Lobodzinski (Wisla Cracovia).

Mai buni ca Ronaldo?

Atenție! Polonia a încheiat grupa de calificare la Euro înaintea Portugaliei. Mai mult, lusitanii nu au luat decât un singur punct în dubla confruntare din preliminarii. Cu toate acestea, dacă Polonia și Portugalia ar fi în aceeași grupă la Euro, pe cine ați paria?

Nu-mi răspundeți. Cu câteva excepții, presupun ce ați spune. Și eu aș merge pe mâna lui Ronaldo și ai lui. Pentru că ceea ce s-a jucat în grupe nu va semăna deloc cu ceea ce se va petrece pe terenurile din Austria și Elveția.

Polonezii au mers ceas în aceste preliminarii și datorită faptului că au un antrenor peste media europeană. Leo Beenhakker a câștigat acea grupă nu pentru că ar fi avut la dispoziție jucători de excepție ci pentru că a știut să speculeze foarte bine fiecare „defect” al adversarilor. Un tactician, asta e Beenhakker. Nu cred însă în ieșirea Poloniei din grupe. Croația și Germania mi se par mai echilibrate, echipe la care valoarea este peste ceea ce poate specula selecționerul olandez al Poloniei.

Daniel MARTON


"Pan" Smolarek

Beenhakker nu dispune de vedete în lotul său. Polonia impresionează prin forța grupului, prin jocul colectiv și chiar dacă marchează des, rar se evidențiază vreunul din jucători. Cu toate acestea jocul Poloniei se învârte în jurul lui Ebi Smolarek.

Fiu al unui fost internațional polonez, emigrat în Olanda, Smolarek a crescut la Feyernoord, acolo unde a făcut primii pași în fotbal. În naționala Poloniei s-a impus datorită faptului că este un jucător tehnic, rapid, care crează spații pentru coechipieri și îi pune în situații favorabile de a marca. Deși joacă avansat, nu este un golgeter prin definiție, fiind un om de echipă. Asta nu înseamnă că atunci când șansa îi surâde nu punctează, golurile sale dovedindu-se decisive în aceste preliminarii.

Smolarek nu a reușit să impresioneze niciodată cu adevărat, deși este un fotbalist cu un potențial mare. Poate la acest turneu va găsi "scânteia" care să conducă spre succes atât pe el, dar și naționala Poloniei

Sistem de joc: 4-4-2

Tehnicianul olandez a făcut adevărate minuni la cârma Poloniei, cu atât mai mult cu cât mai mulți jucători importanți s-au retras de la selecționată. Dudek, Szymkowiak sau Sobolewski au renunțat din varii motive.

Dar Beenhakker nu s-a speriat și s-a apucat temeinic de muncă. Și a reușit să scoată această echipă dintr-un sistem rigid și să îi imprime un joc elastic eficient. Polonia a jucat și în 4-3-3 și în 4-5-1, dar la turneul final este foarte probabil să aleagă un 4-4-2, cu un bloc defensiv compact în fața porții lui Boruc, cu doi mijlocași puternici la centru. Aici intervine prima problemă, olandezul trebuind să găsească o pereche pentru Lewandowski în centru. Pe aripi Jakub BÅ‚aszczykowski și Jacek Krzynówek vor aduce viteza și forța de pătrundere.

Smolarek va fi cel care va va pendula între mijlocași și vârful împins Zurawski. Beenhakker așteaptă de la Smolarek să își continue forma bună arătată în preliminarii. Dacă olandezul va rezolva criza din apărare, datorată accidentărilor, atunci Polonia va fi o nucă grea de spart pentru orice adversar

Performanțe anterioare

Polonia nu a mai participat până acum la niciun turneu final de Campionat European

Drumul spre Euro

Polonia – Finlanda (A) 1 – 3
Polonia – Serbia (A) 1 – 1
Polonia – Kazakhstan (D) 1 – 0
Polonia – Portugalia (A) 2 – 1
Polonia – Belgia (D) 1 – 0
Polonia – Azerbaidjan (A) 5 – 0
Polonia – Armenia (A) 1 – 0
Polonia – Azerbaidjan (D) 3 – 1
Polonia – Armenia (D) 0 – 1
Polonia – Portugalia (D) 2 – 2
Polonia – Finlanda (D) 0 – 0
Polonia – Kazakhstan (A) 3 – 1
Polonia – Belgia (A) 2 – 0
Polonia – Serbia (D) 2 – 2

Grupa A
Polonia 14 8 4 2 24 12 28
Portugalia 14 7 6 1 24 10 27

Serbia 14 6 6 2 22 11 24
Finlanda 14 6 6 2 13 7 24
Belgia 14 5 3 6 14 16 18
Kazakhstan 14 2 4 8 11 21 10
Armenia 12 2 3 7 4 13 9
Azerbaidjan 12 1 2 9 6 28 5

Programul meciurilor

Duminică 8 iunie 21:45
Germania – Polonia Klagenfurt – Wörthersee

Joi 12 iunie 21:45
Austria – Polonia Vienna – Ernst Happel

Luni 16 iunie 21:45

Polonia – Croația Klagenfurt – Wörthersee

Șanse la Euro
Polonia se prezintă la Euro din postura unei echipe care nu e creditată cu șanse. Grupa în sine îi permite să spere la o prezență în sferturi. Germania este un rival greu de bătut, așa că polonezii se vor concentra pe meciurile cu Croația și Austria. Este greu de crezut însă că "leșii" vor reuși să facă mai mult decât în 2006

Pronostic:
Polonia va avea viață grea să depășească faza grupelor în fața mai puternicelor Germania și Croația



Vezi aici o prezentare a Olandei

Vezi aici o prezentare a Elveției

Vezi aici o prezentare a Italiei


Vezi aici o prezentare a Croației

Vezi aici o prezentare a Spaniei

Vezi aici o prezentare a Suediei

Vezi aici o prezentare a Franței

Vezi aici o prezentare a Greciei

Vezi aici o prezentare a Portugaliei

Vezi aici o prezentare a Cehiei

Vezi aici o prezentare a Turciei

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×